.

Cărţile sunt albinele care duc polenul
însufleţitor de la o minte la alta.



vineri, 8 martie 2013

MAMA


    de Mircea Santimbreanu

A fost odata o mama tanara si frumoasa. Ce sa mai spun despre dansa ca s-o aveti mai bine in fata ochilor?
Semana cu mama fiecaruia dintre voi, copii. Semana atat de bine, incat ceea ce va voi povesti nici nu mai este poveste. Sau, daca vreti, este povestea oricarei mame. Copiii ei nu bagau de seama multe lucruri la dansa. Nici ca e tanara si frumoasa, nici uneori – ca e obosita si ingandurata, nici ca e adesea vesela si bucuroasa ca un copil.
Ea era mama…
Un singur lucru era cu neputinta sa nu-l observe. Mama putea oricand sa se lipseasca de un lucru al ei. Ea, dintre toti ai casei, spunea cel mai arareori cuvintele: “A mea”, “al meu”. Ar fi putut sa nu le spuna de loc. Si totusi n-ar fi putut. Caci spunea aceste cuvinte zilnic, doar ca le spunea ca orice mama.
-         Baiatul meu, fetita mea, copiii mei…
Mama care putea sa renunte la orice pe lume, niciodata n-ar fi renuntat sa rosteasca cu mandrie “copilul meu”.
Cateodata insa, cuvintele acestea le rostea inabusit, cu greutate.
-         Cine a murdarit peretii casei?
-         Baiatul meu, raspundea mama, plecandu-si fruntea.
-         Ce rochita patata…A cui esti fetito?
-         Fetita mea, zicea mama rusinata.
-         Cine tipa atat de tare?
-         Copiii mei, spunea ea si glasul parca lacrima, era stins, abia auzit. Ea insasi parea ca imbatraneste dintr-o data, ca nu mai e tanara si frumoasa.
Adesea spunea aceste cuvinte raspicat, in auzul tuturor. Cand era de pilda intrebata:
-         Cine e acest copil harnic?
-         Baiatul meu, raspundea mama si ochii ii straluceau.
-         Ce frumos vorbeste mititica asta. Cine e?
-         Fetita mea, zicea mama bucuroasa.
-         Ce curati sunt acesti copii. Ai cui sunt oare?
-         Sunt copiii mei, spunea mama si in glasul ei era mandrie, chipul i se lumina, iar dansa parea pe data tanara si frumoasa ca o zana.
Si timpul a trecut, copiii au crescut, mama nu mai era nici tanara si nici atat de frumoasa.
Dar nimeni nu baga de seama aceasta. Caci copiii se straduiau mereu sa-i dea prilejul sa spuna necontenit, raspicat in auzul tuturor, cu mandrie, cuvintele:
-         Copiii mei!
Era izvorul tineretii mamei. Si mama parea mereu tanara si frumoasa!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu