164 ani de la nasterea Marelui Poet

„Dumnezeul geniului m-a sorbit

din popor cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar”

 DOR DE EMINESCU

 „Într-o lume relativă,
 Ce-a făcut şi-a desfăcut,
 Eminescu-i remuşcarea
 Dorului de absolut.

 Dacă unu şi cu unu
 Nu mai vor să facă doi
 Eminescu este chipul
 Infinitului din noi.

 Eminescu...”

                            (ADRIAN PĂUNESCU )

DATINI SI MESTESUGURI LOCALE

     În data de 30 noiembrie 2013, la Şcoala Gimnazială Cozmeşti, s-a desfăşurat activitatea "La sfat cu bătrânii satului" din cadrul Proiectului educaţional "Datini şi meşteşuguri locale" iniţiat de prof. Doina Dandu. Activitatea, coordonată de profesorii Dandu Doina, Pascaru Laura-Ionela şi Mihalache Aurora, a constat într-un dialog între două generaţii, cea matură, purtătoare a valorilor tradiţiilor locale şi cea tânără, receptoare a acestor valori. Partenerii noşti au fost Parohia Ortodoxă "Sfinţii Voievozi" Cozmeşti, reprezentată de părintele Ghiorghiu Vasile şi Biblioteca Comunală "Matei Millo" Stolniceni-Prăjescu, reprezentată de d –na bibliotecar, Ungurianu Liliana.

MAMA

    de Mircea Santimbreanu

A fost odata o mama tanara si frumoasa. Ce sa mai spun despre dansa ca s-o aveti mai bine in fata ochilor?

Semana cu mama fiecaruia dintre voi, copii. Semana atat de bine, incat ceea ce va voi povesti nici nu mai este poveste. Sau, daca vreti, este povestea oricarei mame. Copiii ei nu bagau de seama multe lucruri la dansa. Nici ca e tanara si frumoasa, nici uneori – ca e obosita si ingandurata, nici ca e adesea vesela si bucuroasa ca un copil.

Ea era mama…

Un singur lucru era cu neputinta sa nu-l observe. Mama putea oricand sa se lipseasca de un lucru al ei. Ea, dintre toti ai casei, spunea cel mai arareori cuvintele: “A mea”, “al meu”. Ar fi putut sa nu le spuna de loc. Si totusi n-ar fi putut. Caci spunea aceste cuvinte zilnic, doar ca le spunea ca orice mama.

-         Baiatul meu, fetita mea, copiii mei…

Mama care putea sa renunte la orice pe lume, niciodata n-ar fi renuntat sa rosteasca cu mandrie “copilul meu”.

Cateodata insa, cuvintele acestea le rostea inabusit, cu greutate.

-         Cine a murdarit peretii casei?

-         Baiatul meu, raspundea mama, plecandu-si fruntea.

-         Ce rochita patata…A cui esti fetito?

-         Fetita mea, zicea mama rusinata.

-         Cine tipa atat de tare?

-         Copiii mei, spunea ea si glasul parca lacrima, era stins, abia auzit. Ea insasi parea ca imbatraneste dintr-o data, ca nu mai e tanara si frumoasa.

Adesea spunea aceste cuvinte raspicat, in auzul tuturor. Cand era de pilda intrebata:

-         Cine e acest copil harnic?

-         Baiatul meu, raspundea mama si ochii ii straluceau.

-         Ce frumos vorbeste mititica asta. Cine e?

-         Fetita mea, zicea mama bucuroasa.

-         Ce curati sunt acesti copii. Ai cui sunt oare?

-         Sunt copiii mei, spunea mama si in glasul ei era mandrie, chipul i se lumina, iar dansa parea pe data tanara si frumoasa ca o zana.

Si timpul a trecut, copiii au crescut, mama nu mai era nici tanara si nici atat de frumoasa.

Dar nimeni nu baga de seama aceasta. Caci copiii se straduiau mereu sa-i dea prilejul sa spuna necontenit, raspicat in auzul tuturor, cu mandrie, cuvintele:

-         Copiii mei!

Era izvorul tineretii mamei. Si mama parea mereu tanara si frumoasa!

IN LUMEA POVESTILOR LUI CREANGA

176 DE ANI DE LA NASTEREA LUI ION CREANGA

"INTR-O CASA CU SINDRILA
 CUM PUTINE MAI GASESTI
 S-A NASCUT MIRELE VORBEI
 NICA DE LA HUMULESTI"




"

BABELE DIN LUNA MARTIE

Primele zile ale lunii martie sunt numite babe, in credinta populara. Exista obiceiul de a pune babe, adica de a numi pe fiecare din aceste zile cu numele unei babe cunoscute, pentru a cunoaste firea ei: "daca timpul nu e bun, baba e rea". Zilele babelor se incheie pe 9 martie, cand se crede ca vin mosii si caldura. Bunicii nostri cunosteau ca primele zile din aceasta luna sunt fie prea friguroase, fie prea calde. Ei au numit aceste zile cu vreme schimbatoare, zilele babelor. De unde vine acest obicei? Etnografii spun ca mitul "babelor" este unul din cele mai importante mituri romanesti, cel al Babei Dochia. Exista credinta ca Baba Dochia si-a luat numele de la Sfanta Mucenita Evdochia, sarbatorita de Biserica pe 1 martie. Daca tinem seama ca in stravechiul calendar roman anul incepea pe 1 martie, Baba Dochia apare ca intruchiparea anului vechi, care este pe sfarsite si trebuie sa moara. Moartea Dochiei in ziua de 9 martie se considera hotar intre anotimpul friguros si cel calduros. Astfel, perioada cuprinsa intre 1 si 9 martie reprezinta intervalul de timp in care Dochia isi implineste destinul urcand muntele, impreuna cu turma sa de oi, pentru a muri inspre renastere. Aspectul instabil al vremii din aceasta perioada este considerat a se datora caracterului capricios al Babei Dochia. Legendele despre Baba Dochia sunt numeroase. Una dintre ele o infatiseaza ca o baba ce avea o nora, pe care o napastuia ori de cate ori i se ivea ocazia. Odata, la 1 martie, o trimite sa spele lana, dar nu oricum, ci din neagra sa o faca alba. Pe nora o ajuta un inger. Ii da o floare alba si ii spune sa spele lana cu ea. Baba Dochia decide sa plece cu oile la munte, fiind convinsa ca venise primavara pentru ca-si vazuse nora cu floarea in mana. Ea isi pune 9 cojoace de blana si urca cu oile la munte. Acolo este fie prea cald, fie prea frig, ploua si i se uda cojoacele. Se dezbraca rand pe rand de cojoace, iar cand ramane in camasa, vine gerul si o ingheata. Dumnezeu a transformat-o in stanca, impreuna cu oile, sa ramana amintire.

EXPOZITIE MATEI MILLO

25 NOIEMBRIE- 198 DE ANI DE LA NASTEREA MARELUI ARTIST MATEI MILLO "Se cuvine sa ridicam lespedea grea a uitarii care acopera viata si opera unei mari personalitati a culturii nationale romanesti spre a cinsti memoria marelui artist dramatic si dramaturg care a fost MATEI MILLO" (C. DOGARU)